Workshop Jean Monnet Chair pe tema cetățeniei europene (20-22 noiembrie)

În perioada 20-22 noiembrie va avea loc un nou workshop Jean Monnet Chair cu tema ”CE ÎNSEAMNĂ SĂ FIM CETĂȚENI EUROPENI?”.
Workshopul se va desfășura pe parcursul a 3 zile în care vor avea loc 3 panel-uri (Rolul cetățeniei europene în procesele de europenizare, Dimensiunea culturală a cetățeniei europene: identitate și europenizare, Dimensiunea instrumentală a cetățeniei europene: beneficii individuale și naționale) precum și două dezbateri: ”Cum a modelat criza economică ideea de cetățenie europeană?” și ”Cum putem consolida cetățenia europeană în România?”.
Organizatorii ne asigură că lista vorbitorilor va fi la fel de generoasă ca cea a ultimului workshop, care a avut loc în luna aprilie („Euroscepticism şi europopulism în contextul alegerilor pentru Parlamentul European 2014”).
Evenimentul își propune să contribuie la explorarea teoretică și practică a conceptului de ”cetățenie europeană”, care în prezent considerăm că se află sub două presiuni încrucișate – pe de-o parte, presiunea exercitată de opinia publică din Uniunea Europeană, care, potrivit Eurobarometrelor, tinde să își mențină o atitudine sceptică în raport cu instituțiile europene, iar, pe de altă parte, presiunea generată de transferul cetățeniei europene din portofoliul Directoratului General pentru Educație și Cultură în portofoliul Directoratului General pentru Justiție.
Proiectul Jean Monnet Chair ”EU Communication and the Public Sphere” este finanțat de Comisia Europeană – Life-Long Learning Program – și are ca principal obiectiv crearea unui nou curs pe tema sferei publice europene. Profesorul Jean Monnet este Alina Bârgăoanu, rector al SNSPA și profesor universitar în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).
Locurile sunt limitate. Vă rugăm să confirmați participarea până pe 18 noiembrie la adresa liliana.lupescu@comunicare.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>