A treia ediție a conferinței GENERAŢII ŞI CONVERSAŢII – Europenizare și educație

Revista online de opinie GEN90, în parteneriat cu Center for EU Communication Studies (SNSPA) și Biroul Erasmus+ din SNSPA, organizează cea de-a treia ediţie a conferinței anuale Generaţii şi conversaţii.  Evenimentul se va desfăşura luni, 25 mai 2015, începând cu ora 17:30 la sediul SNSPA din Bulevardul Expoziţiei, nr. 30A, sala 317.

Prin această iniţiativă, GEN90 şi SNSPA îşi propun să medieze dezbaterea dintre tânăra şi vechea generaţie privind direcţia în care se îndreaptă societatea şi educația românească actuală. Invitaţii sunt personalităţi marcante ale spaţiului educațional contemporan, care vor aborda problemele de actualitate ale domeniilor în care activează. Dezbaterea se va derula într-o atmosferă informală pentru a încuraja tinerii şi studenţii preocupaţi de spaţiul social actual să interacţioneze cu invitaţii, să le adreseze întrebări și să se simtă liberi să-și exprime opinia.

GEN90 este o revistă online de opinie, care activează din luna mai 2012 și poate fi accesată la adresa www.gen90.net. Numele publicației sugerează dorința de a promova și a dovedi că generația născută după 1990 este capabilă să dialogheze și să își exprime o opinie responsabilă și argumentată.
Center for EU Communication Studies (CECS) din cadrul SNSPA este umbrela instituțională a primului cluster academic din România dedicat comunicării publice în context european, inițiat de profesori ai Facultății de Comunicare și Relații Publice (SNSPA).

Agenda completă a conferinței este disponibilă aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>